Istoria Orasului
Oradea este menționată pentru prima dată la 1113, într-o diplomă a abației benedictine din Zobor, în care apare numele episcopului Sixtus Varadiensis și al comitelui Saul de Bychar, însă rădăcinile sale sunt de origine romano-dacică, descoperirile arheologice atestând că în zona Salca din oraș și zona Băilor Felix erau stabiliți romani și daci. De-a lungul Evului Mediu, cetatea a devenit loc de conviețuire pentru un mozaic etnic care a contribuit la stabilirea componenței etnice de astăzi al Oradiei: români, maghiari, austrieci, slovaci, evrei, ruteni și turci.
Cetatea Oradiei, ale cărei vestigii se pot vedea și astăzi, este menționată întâia oară în 1241, cu ocazia efectuării unor reparații grabnice pentru a face față unui iminent atac tătaro-mongol. Construirea cetății este atribuită regelui Ladislau I (1077-1095). Conform Cronicii Pictate de la Viena, tot regele Ladislau I a fost cel care a hotărât să ridice "în locul numit Vărad", adică la Oradea, o mănăstire în cinstea Fecioarei Maria. Această mănăstire a constituit leagănul episcopiei romano-catolice de Oradea, al cărei întemeietor și patron spiritual a fost regele Ladislau I.
În timpul regelui Carol Robert de Anjou (1308-1342)și a fiului său Ludovic I al Ungariei (1342-1382), Oradea cunoaște ca oraș și sediu episcopal catolic o perioadă de înflorire. Aici și-a înălțat observatorul astronomic vestitul fizician al Universității Vieneze, Georg von Peuerbach, folosind locația Oradiei drept meridianul de 00 în lucrarea sa Tabula Varadiensis, publicată în 1464. Toate hărțile terestre și maritime ale lumii din acea vreme menționau acest fapt.
În 1514 are loc în Transilvania răscoala condusă de nobilul covăsnean Gheorghe Doja (Dózsa György), care a cuprins și Bihorul. Transilvania a devenit principat autonom în cadrul căruia era înglobat și Bihorul.Papa Pius al VI-lea a înființat în anul 1777 Episcopia Greco-Catolică de Oradea Mare. Unul din corifeii Școlii Ardelene a fost episcopul greco-catolic orădean Ignație Dărăbanț. Promotor al emancipării spirituale a românilor bihoreni a fost și urmașul său, episcopul Samuil Vulcan.
La 19 iunie 1836, un puternic incendiu, care a durat trei zile, a avut urmări catastrofale pentru locuitorii Oradiei. El a izbucnit în centrul orașului si a cuprins cladirile importante ale orasului.
Anul revoluționar 1848-1849 și-a făcut simțită prezența și la Oradea. Chiar dacă revoluția a fost înfrântă, tradiția revoluționară a anilor 1848-1849 a marcat decisiv conștiința publică orădeană. În războiul pentru cucerirea independenței (1877-1878) participă și românii din Bihor în lupta împotriva turcilor.
La 12 octombrie 1918, în casa dr. Aurel Lazăr se redactează cunoscuta Declarație de la Oradea, document care proclamă dreptul românilor transilvăneni la autodeterminare. La 1 decembrie 1918, un număr mare de delegați ai județului Bihor participă la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, într-o dorință unanimă de a consfinți Marea Unire cu Regatul României.
În perioada dintre cele două războaie mondiale, Oradea s-a menținut ca un puternic centru industrial și comercial. În perioada desfășurării tratativelor dintre guvernul român și cel maghiar, pe teritoriul României au fost organizate numeroase grupuri teroriste.
În anul 1944 populația evreiască a fost supusă unor legiuiri rasiste înjositoare. Între 23 mai - 27 iunie 1944, a avut loc operațiunea întreprinsă de autoritățile colaboraționiste și unități de jandarmerie maghiare, de deportare a populației evreiești în lagărele de exterminare hitleriste. Circa 90% din evreii din Oradea au pierit în aceste lagăre, în special în cele de la Auschwitz și Dachau. La 12 octombrie 1944 a avut loc atacul decisiv asupra Oradiei; trupele ungare și germane s-au retras din oraș, lăsând în urmă doar grupuri mici, cu misiunea de a distruge clădirile mai importante. Ocuparea orașului s-a făcut de către trupele sovietice și române. Regimul comunist a determinat schimbări esențiale în ansamblul vieții publice orădene, pervertind și încetinind funcțiile organismului social.Anii 1944-1947 au corespuns etapei cuceririi puterii politice de către forțele comuniste.
Modelul stalinist a dominat întreaga viață politică, social-economică și culturală între anii 1948-1965. Regimul Ceaușescu (1965-1989), practicând o oarecare destindere și liberalizare în primii ani, a readus în prim-plan modelul stalinist și mai mult chiar, a instaurat socialismul dinastic.
Începând din 1949-1950, după naționalizare, întreprinderile și-au desfășurat activitatea în conformitate cu planurile cincinale, caracteristice vremii. Urmare a acestor evoluții economice, populația Oradiei a crescut semnificativ. S-au înregistrat progrese și în domeniul serviciilor publice, transport, sănătate. De asemenea, turismul a constituit o preocupare pentru autoritățile vremii, în acest sens Băile Felix și Băile 1 mai, ale căror resurse de apă termală cu efecte curative aveau o reputație constituită încă din Antichitate, dar mai ales din secolul XVI, au fost aduse la standardele vremii.
Începând cu anii '70, efectele negative ale politicii de industrializare forțată s-au făcut simțite și în Oradea, ca și la nivelul întregii țări. Nivelul de trai al orădenilor, a fost, însă, relativ suportabil comparativ cu situația locuitorilor din alte centre urbane românești, având în vedere poziția privilegiată, de oraș de frontieră. Evenimentele revoluționare din decembrie 1989 au determinat mutații profunde în structurile politice, sociale și economice românești, fiind percepute imediat și în Oradea.