
Travel Light
Best Prices, Best Holidays


Piatra Virgină
Măgura Băii








Piatra Virgina e o stanca situata intr-un loc foarte frumos, la doar o jumatate de ora de mers din parcul municipal, cu o panorama superba asupra orasului Baia Mare. Poteca incepe de langa lacul din capatul parcului si urca destul de abrupt pana la stanca; pe drum intalnind si un izvor numai bun de potolit setea celor care apreciaza o apa buna, curata.
Pentru cei care nu cunosc zona este si un marcaj: triunghi albastru care te conduce pana la Piatra Virgina si apoi continua spre varful Plestioare. Odata ajuns sus, se pot admira atat orasul, cu toate turnurile de biserici (singurele cladiri care merita cu adevarat vazute), cat si varfurile muntilor care se vad in partea stanga (Ignis, Mogosa).
Creasta Cocoșului este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt) situată în județul Maramureș, pe teritoriul administrativ al comunei Desești.
Aria naturală se află în partea central-nordică a județului Maramureș și cea nord-vestică a Munților Gutâi (o grupă muntoasă a Carpaților Maramureșului și Bucovinei, ce aparțin de lanțul muntos al Carpaților Orientali) pe teritoriul sud-estic al satului Mara, la circa 30 km nord, față de orașele Baia Mare și Baia Sprie.
Sunt situați în nord-vestul Carpaților Orientali, în cadrul lanțului munților vulcanici, între Depresiunea Maramureș la nord, Munții Țibleș șiDepresiunea Lăpuș la est, Depresiunea Copalnic la sud și Depresiunea Baia Mare la vest-nord-vest. La poalele lor este situat orașul Baia Mare.
Masivul Gutâi este acoperit cu păduri de foioase și conifere, iar în partea superioară de pășuni. Este traversat de șoseaua Sighetu Marmației - Baia Mare, care se desfășoară peste Pasul Gutâi situat în vestul Munților Gutâi la 987 metri altitudine, respectiv de șoseauaSighetu Marmației - Ocna Șugatag - Cavnic, peste Pasul Strâmbului.

Creasta Cocoșului
Comuna Desești













Munții Gutâi










Zone montane
Statiunea Mogosa este situata intr-o zona montana, la altitudinea de 731m, pe malul Lacului Bodi. Orasul Baia Mare se afla la 17 km distanta.
Aici exista si o partie de ski amenajata atat pentru incepatori, cat si pentru avansati, dotata cu telescaun si 2 schilifturi. Aceasta este omologata pentru competitii F.R.S.B., are o lungime de 2200m si o diferenta de nivel de 520m. Partia Moski reprezinta de fapt partea superioara a Partiei Mogosa, unde exista o instalatie de teleschi proprie. Pentru a urca in punctul de start al teleschiului Moski se ia telescaunul din Statiunea Suior.
Statiunea climaterica Izvoare se afla la 926 m altitudine pe un platou vulcanic, sub varful Ignis, in partea de SV a Muntilor Gutai (32 km de Baia Mare, judetul Maramures). In apropiere se afla cheile Tatarului si Creasta Cocosului.
Statiunea Izvoare are un climat tonic, stimulent si cu o ionizare accentuata a atmosferei, cu conditii excelente de odihna si de recuperare. Este renumita, in special, pentru practicarea sportului de iarna.
Partia de ski Izvoare are un grad de dificultate mediu, o diferenta de nivel de 125m, este prevazuta cu transport cablu. De asemenea, pe toata lungimea partiei se poate practica snowboarding-ul.
In sezonul estival aici se pot practica diverse activitati, precum calarie sau excursii montane. La Izvoare exista locuri de cazare in doua hoteluri (de trei stele), precum si un restaurant.

Stațiunea Izvoare













Poiana Pleștioara
Valea Usturoiu












Traseu: Valea Usturoi – Poiana Pleștioare – vârful Pleștioara – Șaua Dia – Văratice – Cariera Sfântul Ioan – Dealul Florilor
Obiectiv: Vârful Pleștioara, Șaua Diua
Localizare: Baia Mare, Munții Igniș
Itinerar: Baia Mare – Parcul Municipal, circa 17 km
Marcaj turistic: cruce roşie până pe vârful Pleștioare; cruce galbenă spre Muzeul Etnografic
Tip traseu: drumeție
Grad dificultate: mediu; dificil iarna, pe nea groasă de peste 25-30 cm
Echipament necesar: adecvat anotimpului
Lungime și durată: 2 h 30 min – 3 ore/sens, 8-9 km

Stațiunea Mogoșa










Partie 1 Suior - caracteristici
Nivel dificultate: mediu
Lungime partie schi: 1.500 metri
Instalatie de producere a zapezii artificiale
Instalatie de nocturna
Partia 2 Suior
Nivel dificultate: mediu
Lungime partie schi: 1.200 metri
Instalatie de producere a zapezii artificiale
Partia 3 Suior
Nivel dificultate: mediu
Lungime partie schi: 900 metri
Instalatie: telescaun pentru 2 pSuior
Altitudine: 668 m
Distanta de Baia Mare: 18 km
* Accesul spre Complexul Turistic Suior se face pe DN 18, pe traseul Baia Mare - Baia Sprie - Sighetu Marmatiei. Locatia este semnalizata cu indicatoare la intersectia dintre DN 18 si soseaua secundara care duce la complex.
Partia de Ski Cavnic este localizata in Statiunea Cavnic, la o distanta ce masoara in jur de 32 km de Orasul Baia Mare. Situata intr-o zona muntoasa de la poalele Muntilor Gutai, la o altitudine cuprinsa intre aproximativ 550 si 1050 metri, locatia reprezinta o destinatie de vacanta ideala pentru impatimitii sporturilor de iarna.
Sezon de iarna: Decembrie - Aprilie.
Acces: Se poate ajunge din Baia Mare cu masina pe drumul national DN18 pana in Baia Sprie, apoi pe drumul judetean ce leaga Baia Sprie de Cavnic, in total 32 Km.

Stațiunea Șuior
Baia Sprie















Stațiunea Cavnic
Cavnic












