Biserica Romano-Catolică Biserica Nouă Biserica Maioreasa
Inălțarea Maicii Domnului Sfântul Gheorghe
Adresa: Str. Aurelian, nr. 24
Asezata in partea vestica a orasului, in cartierul nemtesc, pentru nevoile spirituale ale comunitatii de aceasta religie din oras, insemnata ca numar si stare materiala pana tarziu dupa 1900.
Initiativa ridicarii ei a fost lansata in anul 1860, mergand in paralel cu cererea de mutare a cimitirului catolic de pe locul unde mai tarziu a fost amenajat parcul Mihai Bravu. Lasat liber, acest loc ar fi urmat sa fie destinat bisericii. Intermediar intre comunitatea romano-catolica si autoritatile administrative, pentru constructia bisericii, a fost un timp dr. Carol Davila. Raspunsul primit de la autoritatile central si locale nu a fost cel asteptat, desi cimitirul fusese mutat.
S-a ajuns, de aceea, inca din 1860 la acceptarea locului unde biserica este si astazi, donat comunitatii de N.A. Niculescu, prefect al judetului Mehedinti in perioada 1850-1854. Donatia nefiind recunoscuta de primarie decat in 1864, la interventia autoritatilor central. In acest an incepand si preparativele de ridicare a bisericii si , concomitent, a scolii comunitatii.
Diferendele pe tema autoritatii comunitatii intre aceasta si Arhiepiscopia Romano-Catolica din Bucuresti, au amanat constructia bisericii pana in 1885.
De atunci si pana astazi, Biserica Romano-Catolica constituie locul de inchinaciune pentru credinciosii de aceasta religie din Drobeta – Turnu Severin.
În secolul al XIII-lea, preoti misionari dominicani, apoi si franciscani, au predicat Evanghelia pe acest teritoriu al “Banatului Severinean”, pe care regale Ungariei, Bela al IV-lea, l-a daruit în anul 1247 Orientului Cavalerilor Ioanoti. Nicolae Iorga spune în Istoria Bisericii Românesti (Editia a II a , Bucuresti , 1928) : “Dominicanii pornind din noua cetate a Severinului, cladita de unguri pentru a se împotrivi din zidurile ei bulgarilor din Vidin, predicau în mijsocul românilor din judetele oltene.”
Adresa: Str. Aurelian, nr. 24
Asezata in partea vestica a orasului, in cartierul nemtesc, pentru nevoile spirituale ale comunitatii de aceasta religie din oras, insemnata ca numar si stare materiala pana tarziu dupa 1900.
Initiativa ridicarii ei a fost lansata in anul 1860, mergand in paralel cu cererea de mutare a cimitirului catolic de pe locul unde mai tarziu a fost amenajat parcul Mihai Bravu. Lasat liber, acest loc ar fi urmat sa fie destinat bisericii. Intermediar intre comunitatea romano-catolica si autoritatile administrative, pentru constructia bisericii, a fost un timp dr. Carol Davila. Raspunsul primit de la autoritatile central si locale nu a fost cel asteptat, desi cimitirul fusese mutat.
S-a ajuns, de aceea, inca din 1860 la acceptarea locului unde biserica este si astazi, donat comunitatii de N.A. Niculescu, prefect al judetului Mehedinti in perioada 1850-1854. Donatia nefiind recunoscuta de primarie decat in 1864, la interventia autoritatilor central. In acest an incepand si preparativele de ridicare a bisericii si , concomitent, a scolii comunitatii.
Diferendele pe tema autoritatii comunitatii intre aceasta si Arhiepiscopia Romano-Catolica din Bucuresti, au amanat constructia bisericii pana in 1885.
De atunci si pana astazi, Biserica Romano-Catolica constituie locul de inchinaciune pentru credinciosii de aceasta religie din Drobeta – Turnu Severin.
În secolul al XIII-lea, preoti misionari dominicani, apoi si franciscani, au predicat Evanghelia pe acest teritoriu al “Banatului Severinean”, pe care regale Ungariei, Bela al IV-lea, l-a daruit în anul 1247 Orientului Cavalerilor Ioanoti. Nicolae Iorga spune în Istoria Bisericii Românesti (Editia a II a , Bucuresti , 1928) : “Dominicanii pornind din noua cetate a Severinului, cladita de unguri pentru a se împotrivi din zidurile ei bulgarilor din Vidin, predicau în mijsocul românilor din judetele oltene.”
Adresa: Str. Smârdan nr. 2
Biserica „Maioreasa” cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Drobeta Turnu Severin, s-a zidit din temelie intre anii 1842 – 1846, din initiativa maiorului Ion Ciupagea (+1847) si a sotiei sale Dumitrana Ciupagea (+19 septembrie 1889) in timpul domniei princepelui Ghe. Bibescu fiind mitropolit DD Neofit. Ctitorii au suportat si cea mai mare parte a cheltuielilor si au inzestrat-o cu obiecte de cult. S-a sfintit de catre Mitropolitul Tarii Romanesti Nifon pe cand era locotenent de episcop la Ramnicu Valcea, primul preot slujitor fiind protopopul Mitrica din Cerneti.
Documentele vremii vorbesc despre ctitorul acestei biserici – maiorul Ion Ciupagea ca fiind un bun patriot, participant activ la razboiul rusilor contra turcilor (1806-1812) si colaborator al lui Tudor Vladimirescu la Revolutia din 1821 si la razboiul contra grecilor. Biserica este in forma de nava (corabie), la inceput a avut o infatisare deosebita de cea de astazi (avea 3 turle: una mare deasupra naosului si doua laterale mai mici la pronaos, iar tampla (catapeteasma) era din zid, nu avea pronaosul de astazi si era imprejmuita cu zid de caramida.
Biserica Adormirea Maicii Domnului numita si „Maioreasa” dupa ctitorii ei, familia maior Ion Ciupagea cu vechimea si frumusetea ei, a podoabelor si odoarelor ei, precum si a celor ce s-au adaugat in timp, strajuieste viata credinciosilor din municipiu ce o inconjoara cu multa credinta si evlavie la Bunul Dumnezeu.
Pictura initiala a bisericii in stil bizantin a apartinut zugravului Alexie din Campulung. In 1902, dupa reparatiile radicale, biserica a fost pictata din nou de pictorul Gheorghe Ioanid, colaborator al pictorului Gheorghe Tatarascu. Pictura din pronaos a fost executata de pictorul C Petrescu din Craiova (1908) cel care a executat si pictura Ateneului Roman. Toata pictura a fost restaurata in timpul preotului paroh Nicolae Popescu in 1957 de pictorul Iosif Keber din Targu Jiu, resfintita de IPS Mitropolit Firmilian; in 1974 restaurata de I Glavan din Novaci, Gorj si resfintita de IPS Teoctist si in 1992 de catre pictorii Papici Eugen si Florica din Drobeta Turnu Severin, pe timpul preotului paroh Gheorgheosu Aurel de catre IPS Nestor Vornicescu.
Adresa: Str. Independentei
Parohia Sfântul Gheorghe din Municipiul Drobeta Tr. Severin, Judeţul Mehedinţi, este situată în partea de est a acestui oraş, cu o biserică impunătoare după felul arhitecturii, amplasată la intersecţia Străzii Independenţei cu Strada Radu Calomfirescu.
În anul 1933, când Oraşul Drobeta Turnu Severin îşi serba 100 de ani de existenţă, credincioşii săi frecventau doar trei biserici existente: în centru biserica Maioreasa cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”; în partea de Nord biserica „Sf. Dumitru”, capelă de cimitir, iar în partea de Apus biserica „Grecescu”, cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul”.
Extinzându-se locuinţele oraşului în partea de Est, spre Satul Banoviţa, înzestrat cu biserică pendinte de Parohia Cerneţi, veche reşedinţă de judeţ, s-a pus problema înfiinţării unei noi parohii pentru îmbisericirea credincioşilor în partea de răsărit a Oraşului Drobeta Turnu Severin, prin înfiinţarea unei noi parohii la biserica din Satul Banoviţa şi această parohie nou înfiinţată a luat denumirea de „Sfântul Gheorghe Banoviţa”, cu filie biserica din cimitir, cu hramul „Sfântul Dumitru”.
Distanţa mare de 2 km şi drumul greu accesibil pe care credincioşii trebuiau să-l străbată până la biserica parohie din Satul Banoviţa, a făcut să se pună problema construirii unui nou locaş de biserică şi în partea de răsărit a oraşului. Astfel, s-a pus piatra de temelie a bisericii ce avea să poarte tot hramul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”, dar spre deosebire de biserica din Satul Banoviţa, i s-a zis „Biserica Sf. Gheorghe Nou” sau „Biserica Nouă”.
Această biserică monumentală prin construcţie, lucrată artistic prin arhitectură, în formă de cruce cu trei turle, exprimând stilul bizantin combinat cu elemente româneşti, privită de departe, pare că se smulge din pământ, spre a se înălţa la cer, ca şi ruga slujitorilor şi a enoriaşilor ei.
Planul construcţiei ce a fost întocmit de către arhitectul Sfintei Episcopii a Râmnicului, I. Atanasescu, şi corectat de arhitectul Sfintei Patriarhii, D. Berechet, a fost pus în aplicare în anul 1936, de către vrednicul preot paroh de atunci, Ilie D. Popescu.
Biserica cu hramul „Sf. Gheorghe”,sau „Biserica Nouă”, este construită din cărămidă, piatră şi beton armat, care îi dau durabilitate şi rezistenţă, construită pe un teren unde nu a mai fost biserică.
Piatra de temelie s-a pus în anul 1936 şi până în 1938 construcţia a ajuns la centura de deasupra ferestrelor, care a rămas neexecutată. Datorită vitregiilor vremii, lucrările au fost întrerupte şi continuate abia în anul 1942. Timp de 10 ani, adică până în 1952, s-a terminat construcţia, fiind redată pe roşu şi s-a acoperit cu tablă.
La intrarea în biserică, în partea dreaptă, se află portretele soţilor Gheorghe şi Domnica Gherghinescu, ca cei ce au contribuit cu sume substanţiale pentru terminarea lucrărilor la biserică.
